O nouă aplicație de transport populară în Europa, lansată în România

de: Andrada Bonea
13 08. 2016

Taxify, liderul rețelei de transport online în Europa și Africa, a fost lansată în București.

Odată instalată, aplicația poate fi folosită atât în București, cât și în oricare din orașele din Europa sau din lume unde este prezent serviciul. Este compatibilă atât cu Android, cât și cu iOS.

Taxify promite să te scape de surge pricing și să îți găsească o mașină în câteva secunde. Prețul per kilometru este fix, indiferent cât de departe se află mașina de adresa ta. De asemenea, plătești cursa direct în aplicație, prin înregistrarea unui card de credit sau debit. În plus, din motive de siguranță, aplicația îți prezintă detalii despre fiecare mașină și șofer în parte.

“Taxify este liderul în aplicații de transport în 15 piețe din Europa și Africa, cu peste 600.000 de clienți la activ. Oferim oamenilor modalități de transport avantajos la cele mai bune prețuri. Spre deosebire de alte aplicații, credem că a-i trata mai bine pe șoferi se traduce prin servicii mai bune pentru clienți. Șoferi noștri sunt cei mai bine plătiți și au mai multă libertate, tratându-i astfel mai bine pe clienții Taxify. România este una dintre cele mai mari piețe din Europa și vrem să aducem un serviciu mai bun de transport pe această piață – mai ieftin atât pentru clienți, cât și pentru șoferi”, a declarat Markus Vilig, CEO Taxify

Dacă ești client nou, activează codul BUCUREȘTI după ce ți-ai creat contul în aplicație și mergi gratuit la destinație, în limita prețului de 20 de lei. După prima cursă vei primi un COD PERSONAL pe care îl poți da mai departe prietenilor, iar la fiecare nouă înregistrare în aplicație primești încă 20 RON (după ce prietenii tăi au făcut și ei prima cursă gratuită prin Taxify).